" Fumusețea chipului este o podoabă fragilă, o floare trecătoare,strălucire de o clipă și care nu-i legată decât de epidermă " Jean-Baptiste Poquelin ( Moliere )
În timpul Renașterii în Italia, praful de plumb era folosit de femei pentru luminarea feței dar care era și foarte dăunător sănătății. " Aqua Toffana" (numită după numele creatoarei Giulia Tofana ) a fost unul dintre cel mai faimos produs cosmetic în acea perioadă dar și cel mai periculos (o substanță incoloră,fără miros și fără gust, fabricată din arsen și plumb). Datorită utilizării acestei pudre au murit mulți oameni, fiind majoritatea bărbați (întrucât era un venin datorită proprietăților sale).
În timpul Angliei Elisabetane produsele cosmetice deveniseră o amenințare pentru sănătate, fiind blocată circulația lor deși femeile continuau să-și dea fața cu albuș de ou pentru un efect de sticlă. Iar pentru un contrast mai puternic apăruse la modă vopsirea părului roșcat.
În timpul domniei lui Carol al II-lea machiajul revenise la modă, mai mult pentru a masca efectele de paliditate a bolilor .
În timpul restaurării francez din secolul al 18-lea, rujul roșu și obrajii rujați au fost folosite pentru a da impresia unui chip sănătos, spirit iubitor de distracție.
În era Renașterii blush-ul a devenit cel mai important element cosmetic, întrucât pielea albă era la modă și cea care determina rangul persoanei (pielea albă a însemnat, o viață de petrecere a timpului în aer liber în timp ce pielea expusă la soare a indicat o viață de muncă în aer liber). În scopul de a-și menține pielea albă femeile purtau bonete,umbrele,parasolare și făceau abuz de preparate pentru albire și ascunderea petelor (pulbere din mercur și plumb). Femeile erau obsedate de umbră, ceea ce a dus la șubrezirea imunității și chiar cauze ale morții. Chiar dacă acești factori au demonstrat efecte letale, ele au continuat să le folosească (mai mult curtezanele, prostituatele).
În anii 1800, femeile foloseau " Belladonna " (numele vine de la efectele sale letale,mai ales folosite în cosmetică) . Aceasta era fabricată ca un lichid pe care femeile le picurau în ochi,aceasta având capacitate de dilatare a pupilei creînd un efect de ochi mari și luminoși. Multe produse cosmetice au fost fabricate de către farmaciști, cunoscut sub numele de "apothecaries" din Anglia, precum și alte ingrediente comune mercur și acid azotic. Colorarea părului a fost realizat din gudron de cărbune, care este acum ilegal în America.
Nu doar femeile dar și bărbații purtau machiaj până în anii 1850. George al IV- lea a cheltuit o avere pe creme, pulberi, paste, și mirosuri.
Iată câteva rețete de înfrumusețare utilizate în timpul anilor 1800:
1. Pentru îndepărtarea pistruilor și a vânătăilor: se stoarce sucul din răcovină (mică plantă erbacee târâtoare, cu flori mici,albe sau albe-verzui și fructul ca o capsulă lunguiață), se adaugă apă de trei ori în plus față de cantitatea sucului stors, apoi se spală fața timp de 5 sau 10 minute, dimineața și seara.
2. Pentru spălarea tenului : o linguriță de praf de sulf plus un pahar mic cu var stins în apă, totul bine agitat și amestecat cu o jumătate de pahar de glicerina plus o sticluță cu apă de trandafir.
Și mai sunt multe altele dar care nu merită scrise.
Epoca Victoriană era lipsită de machiaj, regina Victoria declară în public interzicerea machiajului cu excepția actorilor și dansatorilor. Cu toate acestea cosmetica și îngrijirea pielii nu fusese oprită,deoarece femeile care se respectau începuseră să se îngrijească într-un mod mai sănătos,cu măști și creme preparate din alimente ,cele mai des folosite erau fulgii de ovăz,mierea și gălbenușul de ou, pentru curățarea pielii se folosea apa de trandafir sau oțet parfumat. Ca un ritual al frumuseții femeile își pensau sprâncenele și genele le hrăneau cu ulei de ricin. Își pudrau nasul cu praf de orez și îți lustruiau unghiile cu piele de bivol . Pe post de blush foloseau sucul de sfeclă roșie , buzele nu erau colorate dar hidratate cu uleiuri sau grăsimi animale pentru a le da luciu. Pentru ochi mai luminoși foloseau câte o picătură de suc de lămâie . Astfel s-a realizat o mare diferență între efectul care îl făcea machiajul actorilor (care rămânea la fel de încărcat și dăunător) și machiajul natural care lăsa pielii un aspect sănătos și plăcut.
Machiajul la chinezi și japonezi apare mai mult în rândul curtezanelor și a Geișelor apărute în secolul al XVIII- lea și al XIX- lea. Aceste două civilizații foloseau produse de machiat mai puțin dăunătoare sănătății. Pentru albirea feței foloseau pudră din orez, sprâncenele erau rase iar dinții erau vopsiți în auriu sau cu henna neagră, pe care o mai aplicau pe păr și ten.
Henna ( un arbust tropical spinos) este un colorant de păr și este utilizată și astăzi in India ca o formă de artă, în care mireasa înainte de nuntă este pictată pe mâini și picioare, fiind un ritual al civilizației hinduse. Henna este una dintre cele mai vechi surse de produse cosmetice din lume. Colorantul obținut din frunzele sale este folosit pentru colorarea unghiilor, vopsirea sau colorarea unghiilor. Manuscrisele demonstrează utilizarea hennei cu peste 2500 de ani în urmă.
Sursa foto: www.pinterest.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu